Pentru cei carora turismul sau excursiile li se par o pierdere de timp, tin sa le spun cu toata simpatia ca nu este nicidecum asa. Bine, asta pentru cei care n-au vazut inca Sibiul si n-au avut cazare la o pensiune in Sibiu.
Dar nu vreau sa dau totul din casa de la inceput. Pur si simplu am ramas cu cateva imagini placute dintr-o excursie neprogramata. O ruda de-a mea tocmai ma rugase sa merg cu masina pana la Ramnicu Valcea. Trebuia sa ajunga neaparat si sa preia un pachet.
In fine, nu mai conteaza, de ce nu i l-a trimis cineva prin posta sau curier, etc. Important era ca trebuia sa ajungem acolo. Tocmai imi spusese cu o seara inainte si a doua zi eram in drum spre destinatia cu pricina. Nu refuz niciodata astfel de ocazii pentru plimbari.
Unora li s-ar parea ceva banal o astfel de plimbare. Imi place sa descopar si altceva. Lucruri, locuri, oameni. Bineinteles, traseul nostru pare sa fie mult mai spectaculos prin Brasov. In drum, nu putem sa lasam neatinsa cu privirea superbul ansamblu fortificat al cetatii Rasnov. Ne-am fi dorit sa ne putem abate ceva din drum insa omul inca ne astepta la Valcea. Lasa, poate la intoarcere…
Soseaua spectaculoasa printre munti, ne poarta spre Rucar, un alt punct de atractie, atat prin spectacolul oferit de zona muntoasa, cat si la gandul spre gustoasele branzeturi speciale si cu traditie de secole.
Salutam din mers si Curtea de Arges si ne indreptam vertiginos spre Ramnicu Valcea. Culmea, omul nostru ne asteapta la Francesti. Daca tot ajungem acolo, ne gandim ca ar fi perfecta si o vizita la Manastirea dintr-un Lemn.
Ar mai fi multe de vazut insa alegem sa plecam. Ne gandim sa alegem ca si traseu de intoarcere Valea Oltului sau Transfagarasanul. Cel din urma pare sa primeze. Ciudat, nu? Ne odihnim putin, ne mai infruptam cu gustosul cascaval de Rucar ( cum sa treci pe acolo si sa nu te pricopsesti) si la drum.
Drumul este din ce in ce mai greu si oboseala incepe sa-si faca mendrele. Trecem serpentinele marelui traseu si undeva, jos, ne trece prin cap sa mai hoinarim ceva, ba chiar sa inoptam undeva. Tinta: Sibiul…
Nu mai fusesem decat odata si asa, tot in graba. Deja este tarziu si cautam un loc pentru cazare. Un hotel, o pensiune Sibiu sau orice altceva. Ne iese in cale o pensiune cu o atitudine placuta si luminoasa. Pensiunea Belascu pare sa fie solutia noastra in acea seara. Spre norocul nostru, gasim o camera dubla, cu mic dejun inclus si incepem sa ne simtim ca acasa.
Practic, dupa o zi si ceva de condus, acest loc ne venea exact ca o manusa. Iesim putin sa ne familiarizam cu exteriorul pensiunii, gradina, terasa. Mai aruncam o privirea spre masina din parcarea proprie a localului si intram in camera. Speram ca a doua zi sa ne delectam cu cateva dintre obiectivele istorice ale Sibiului, inclusiv faimoasele turnuri, incepand cu Turnul Dulgherilor, locurile cu iz medieval si oamenii care traiesc in aceasta urbe, importanta dealtfel ca si valoare istorica a tarii.
