Despre cutremurul din Nepal, mi-e si frica sa vorbesc, daramite despre urmarile acestuia. Practic, este locul unde Dumnezeu pare sa-l fi pierdut de sub control. Tristete, devastare si umilinta. Asa se poate categorisi acea zona, unde oamenii au fost neputinciosi in fata acestei lovituri.
Faptele par mult mai reale pentru noi, atunci cand sunt povestite cu spaima si durere de cei cativa conationali ai nostri, alpinisti, oameni care au trait si traiesc pe pielea lor evenimentele dezastrului.
Unul dintre acestia este Alex Gavan. Acesta a relatat pe pagina de facebook un jurnal al tragediei, asa cum a vazut-o, cum a simtit-o in acele momente. Partea care intriga de aici incolo este cum altfel, daca nu prezenta unor vanatori de stiri false, iubitori de minciuni si derbedei pragmatici. Exact. Jurnalistii fara idei insa de concept fals. Cei carora incerci sa le spui un lucru normal si ti-l transforma fara sa clipesti intr-un fapt senzational si inedit…
Pe blogul sau, Alex Gavan povesteste cum a fost sunat de o maimuta jurnalist din Romania, care l-a abordat pe mobil cu un numar necunoscut. Bine ca nu a dat bip, ca la c….In sfarsit, raspunsurile la intrebari nu prea si-au avut efectul scontat, Alex evitand sa dea chiar un interviu total si la telefon…
Fapt care mai tarziu, avea sa se reflecte intr-o inregistrare telefonica cu acesta pe postul de televiziune ( care ramane secret deocamdata), fara acordul lui si in asa maniera de regie ( cu fraze taiate ), numai bun de a crea acel Wow, inedit si stai pe faza…
Inca odata raman la ideea ca jurnalistii nu reprezinta decat o infama prelungire a psihologiei umane, urmaritori de fapte nereale si transpunerea unor idei aparent normale in fapte nemasurabile…
