Pandemie, chin, zvonuri, publicitate. Prin asta trecem, sau mai bine spus, ne-am insusit vointa de a trece in ultimul timp. Masca, manusi, atentie mai dezvoltata, igiena avansata, unele din masurile cu care trebuie sa ne obisnuim si sa petrecem mare parte din timp. Dar parca am mai avea nevoie si de ceva in plus, de o gura de aer, de evadare din neantul imbacsit a unui virus denaturat, scapat de sub control.
Asa ca noi, ne-am gandit la ceva mai libertin, de a petrece un sejur undeva, departe, intr-un loc pe cat de retras si simplu, pe atat de pitoresc si natural. Poate intamplarea, poate norocul, a facut sa gasim o mica pensiune pe Valea Ariesului, in Salciua de Jos, in satul Sub Piatra. Pana aici, totul bine, sau Totu Bun, asa cum se numeste si cocheta noastra pensiune.
De jur imprejur, peisaje care iti dadeau acel impuls de justificare a existentei, iti semanau in privire multumirea de a fi aici, la tine acasa, in Romania. Aici, soarele si pamantul se tin de mana, provocand pentru noi placerea. Am vazut unele dintre cele mai frumoase lumi la apus si rasarit, am cunoscut unii dintre cei mai prietenosi oameni si am gasit unele dintre cele mai frumoase zari.
La poalele muntilor Trascau, la umbra stancii masive Bedeleu, satucul Sub Piatra este prins intre liniste si implinire. Daca stai sa asculti linistea, aici sigur o vei auzi.
Ok. Ne facem comozi, mai hoinarim putin prin imprejurimi si ne linistim, deoarece in largul orizontului se vad cateva suvoaie ce ameninta sa potopeasca putin acele locuri. E spre seara, asa ca nu ne pasa. Admiram de sus, de pe terasa tot ce e de admirat.
Cascada Sipote, Huda lui Papara, poienitele de sub poalele Bedeleului, unul dintre traseele pe care ni le-am propus astazi. De dimineata, micul dejun si la treaba. Dupa noi, de la pensiune ne trezim insotiti si de Rex, un beauceron cred, care tropaia in trei picioare pe langa noi. Unul din picioarele din fata i-a fost amputat deoarece a fost prins intr-un lat si rupt.
Eram sceptici ca va avea spor cu noi pe traseu, dar daca el a ales, aia e. Din trei am devenit patru drumeti, hotarati si aventurieri. Cautam locul cu marcajele traseelor, trecem pe podul de sub raul Valea Morilor si urcam incet spre padure, dupa copacii sau pietrele marcate cu semnele aditionale traseului. Apucam incet, cu pas usor si modest pe poeca tematica ”Pietrele Vorbitoare” avand grija sa nu ne scape aproape nici un fluture sau vreo adiere de vant din care sa ne scape vreo poveste.
Erau deja de dimineata 26-27 de grade si resimteam din plin aceasta apasare. Intram in padure, si inaintam usor, cu ochii intr-o parte si-n alta, ascultand voioase ciripeli si certuri numai de micile zburatoare stiute. Dupa o jumatate de ora, iesim intr-o poiana unde ne tragem rasuflarea si profit de cateva momente pentru a fotografia una, alta. In urma, ramane Salciua pierduta in golul format de rosturile verzi impadurite.
Gasim si indicatorul spre Cascada Sipote, sau cascadele de travertin cum mai sunt denumite.
Cascada Șipote este un fenomen carstic complex care cuprinde:
- un bazin de colectare a apei, parte a Platoului Bedeleu plin de doline și ponoare periodice situat la 1100-1200 m altitudine,
- 3 izbucuri situate 400 m mai jos sub peretele de stâncă, cu debit mediu prin care apare la lumină apa colectată pe platou, după ce străbate pachetul gros de calcare,
- un pârâu de 800 m lungime care coboară de la 700 m la 430 m altitudine pe o albie abruptă ce se varsă în Arieș,
- un mare număr de cascade de până la 15 m înălțime răsfirate pe stânci sau baraje de travertin,
- gururi de travertin, bazine construite ca niște baraje din depunerile de calcar
Admiram cascada, si facem dus intors, apucand spre marcajul cu triunghiul rosu care indica spre Huda lui Papara. Iesim din padure pe Platoul Bedeleului, unde ne minunam de alta insiruire de peisaje, catre multe din zonele pitoresti. Avem in vale Salciua, in fata si in vale, schitul Sub Piatra, in stanga sus, maretia masivului Bedeleu.
Am decis sa lasam pestera pe alta data si am coborat spre Salciua, acompaniati de fluturii imbracati in culori vii, dansand pe langa noi cu nepasare, urmarind garofitele de pe marginile potecii si multe alte plante incununate cu aceleasi palete de culori, placute si pline de vigoare.
Bineinteles, Rex nu s-a lasat mai prejos si am ramas surprinsi sa urmarim un comportament demn de un hotoman. Mergea inainte o buna bucata de drum, pandea o zona umbrita unde ne astepta si se odihnea. Si asa, tinea pasul cu noi la mare arta.
Ajunsi la podul ce trecea peste raul Valea Morilor, Rex si-a gasit in sfarsit locul de meditatie pe care-l astepta de cateva ore bune. L-am lasat sa-si savureze implinirea si racorirea binemeritata si ajunsi la pensiune, am catadicsit deopotriva sa servim un pranz delicios, alaturi de ceva racoros, sa fim si noi in asentimentul credinciosului Rex, care nu ne-a lasat si ne-a insotit cu voiosie pe traseu…
Pana la un traseu sau destinatie urmatoare, numai bine si spor la drum!!